Indicatorii statistici din majoritatea țărilor lumii, îndeosebi cele care pretind că formează o societate civilizată, demonstrează clar o criză a instituției familiei. La trei căsătorii corespunde un divorţ, iar pentru familiile tinere rata divorțului este și mai mare. Familia nu mai este un loc de refugiu, ci un loc, unde refulează frustrările și neîmplinirile vieții: scăderea nivelului de trai, nesiguranţa zilei de mâine, marginalizarea socială, etc. Zilnic aflăm despre orori comise contra soţiilor și soților, copiilor și părinţilor. Familia suferă în prezent şi de un alt gen de atac pe care l-am putea numi atac ideologic. Tot mai des se vehiculează ideea, că familia este o instituţie depăşită, sugerându-se subtil imaginea cuplului liber, inclusiv a celui homosexual, ca substitut al familiei tradiţionale. Emanciparea cuplului este însă o modă cu consecinţe nefaste, prima dintre ele fiind numărul alarmant de copii născuţi în afara căsătoriei. Așa numitul ”cuplu liber” nu poate oferi unui copil normalitatea şi grija pe care acesta ar găsi-o într-o familie obișnuită. Se creează un alt model al familiei, în contrast cu modelul tradiţional.

Așadar, a sosit timpul când familia trebuie apărată. Ea este ameninţată astăzi de numeroase primejdii care vin din interiorul sau din exteriorul ei: adulterul, violența, divorţul, avortul, abandonul copiilor, etc. Familia trebuie apărată pentru că este prima și unica instituție care se sprijină pe legătura indisolubilă dintre bărbat şi femeie şi care se completează cu o nouă lume în care apar copiii. Dumnezeu a zis la începutul creației ,,nu este bine ca omul să fie singur”. Zicând astfel, El a creat instituția familiei. Dragoste, respect reciproc, dăruire de sine, relații emoționale, responsabilitate, comunicare, creștere, educație sunt doar câteva din cuvintele care definesc familia. Ea este un mijloc de a promova valorile fundamentale ale societății și mai ales, valorile morale. Familia este unica instituție care deține soluţia la problema demografică care devine tot mai acută în țările occidentale. Din păcate, iarna demografică amenință nu doar țările din vest, dar și cele din est, inclusiv Republica Moldova. Dacă dorim ca națiunea noastră să aibă viitor, să nu uităm că doar familia asigură viitorul națiunii.

Dragi colegi, vreau de asemenea să vă reamintesc, că ziua de 15 mai este proclamată de către Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua internațională a Familiei. În acest an această zi se va desfășura sub genericul: „Asigurarea echilibrului între muncă și familie”, tema fiind abordată sub următoarele aspecte:

• Factori ce au impact asupra echilibrului dintre locul de muncă şi familie;
• Creşterea participării femeilor în câmpul muncii și impactul asupra creșterii și educației copilului;
• Beneficiile echilibrului dintre locul de muncă şi familie;
• Importanţa îngrijirii de calitate a copiilor;
• Tipuri de politici şi programe pentru susținerea familiei.

Această agendă ne vorbește concludent despre faptul că sărbătorirea acestei zile are o importanta mare pentru toată comunitatea internațională. Consider că în ultimii ani și la noi în țară au fost adoptate un șir de legi care vin să susțină familia, care au încercat să micșoreze presiunea crizei economice asupra familiilor, îndeosebi celor social-vulnerabile. Îmbunătățirea cadrului legislativ și celui social au creat premize clare pentru o  creștere constantă a bunăstării familiei. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut și, în primul rând, elaborarea  politicilor și programelor care au drept obiectiv consolidarea familiei cu implicarea nu numai a Legislativului și Guvernului, dar și a societății civile, inclusiv a Bisericii. Creșterea bunăstării familiei sunt una din cheile care duc la rezolvarea problemelor natalității, una din componentele demografice cu care ne confruntăm deja la modul cel mai serios. De aceea, familia trebuie să rămână în permanență în centrul atenției întregii societăți pentru că ea este  un patrimoniu prețios la care nu putem renunța.

Să folosim dar aceasta zi ca un bun prilej de a petrece mai mult timp în sânul familiei, să ne amintim cât de importantă este ea în viața fiecăruia dintre noi, să facem lucruri frumoase împreuna, să ne bucurăm, regăsind aici valorile și sentimentele care ne-au unit și care ne ajută să fim astăzi, cine suntem.

Vreau să închei cu un fragment din rugăciunea apostolului Pavel: ”Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ, și-L rog… să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” Dumnezeu să binecuvânteze toate familiile din țara noastră.

Parlamentul RM, 11 mai 2012

1. Discuția cu ucenicii

În capitolul anterior, Ioan ne spune că după sărbătoarea Înnoirii Templului, care, printre altele se sărbătorea iarna, Isus s-a dus dincolo de Iordan și a rămas o vreme acolo. (Sărbătoarea Înnoirii Templului era legată de eliberarea de către Iuda Macabeu a Ierusalimului și a Templului de invazia siriană, eveniment care a avut loc în anul 164 BC.) În timp ce Isus se afla în locul acela, I s-a adus o veste că prietenul său Lazăr era bolnav.

Deși în versetul unu Lazăr este introdus ca un consătean al Martei și al Mariei, din versetul doi vedem că el este de fapt fratele lor. ”Un oarecare Lazăr din Betania… era bolnav… și Lazăr cel bolnav era fratele ei.” Prin modul în care Ioan ne dă aceste detalii, el captivează atenția cititorilor. Pe parcursul istoriei acestei minuni vom vedea mai multe detalii, care sunt importante și relevante, inclusiv pentru noi.

Nu se știe dacă Lazăr era însurat, dacă trăia separat de Marta și Maria, dar vedem din partea surorilor sale o atitudine plină de atenție și grijă, cum e și firesc să fie între frați și surori. Ele au trimis pe cineva la Isus să-i spună că fratele lor este bolnav. Deși nu i-au cerut lui Isus să vină la Betania, posibil că știau de amenințările din partea fariseilor, dar ca să-L sensibilizeze pe Isus, în loc să-I spună că Lazăr este bolnav, ele îi spun că ”acela pe care-l iubești, este bolnav.”

Noi, ca și Marta și Maria, ne-am fi așteptat la acțiuni imediate din partea lui Isus. Spre surprinderea noastră, Isus, când a auzit vestea, a decis să mai zăbovească două zile în locul unde era. De fapt nu era prima oară când El făcea acest lucru. În cap. 7, Ioan descrie o altă situație când frații lui Isus îi spun să se ducă cât mai degrabă în Iudea, iar Isus le răspunde: ”Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.” Evanghelistul Luca, de asemenea, descrie o pildă în care Isus pune o întrebare retorică: ”Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?” Chiar dacă nouă ni se pare de multe ori că Dumnezeu întârzie, acest caz este o dovadă în plus că intervenția lui Dumnezeu este totdeauna la timpul potrivit.

Cuvintele lui Isus precum că ”Boala aceasta nu este spre moarte…” par să fie în contradicție cu realitatea, deoarece vedem mai jos că din cauza acestei boli Lazăr totuși a murit. Cred ca sunt două explicații aici. Prima, în timp ce pentru noi boala este un lucru temporar, iar moartea un lucru final și ireversibil, pentru Isus atât boala, cât și moartea sunt lucruri temporare și reversibile. A doua, mesajul Său era atât pentru ucenici, cât și pentru surorile lui Lazăr. Când va ajunge la mormânt Isus îi va aminti Martei despre aceste cuvinte (v.40).

Un alt detaliu important este că înainte ca Isus să ia decizia de a mai zăbovi două zile, Ioan ne spune că ”Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr.” Cu alte cuvinte, chiar dacă Dumnezeu nu răspunde imediat la cererea noastră, asta nu înseamnă că El nu ne iubește. Se pare că zăbovirile sunt inevitabile în relația noastră cu Dumnezeu, dar aceasta nu poate pune la îndoială dragostea și credincioșia Sa față de noi.

După două zile, Isus le spune ucenicilor să meargă cu El în Iudea. Ucenicii însă protestează amintindu-I că nu demult Iudeii căutau să-L omoare cu pietre. Ca răspuns, Isus le spune că o zi are 12 ore dându-le, astfel, de înțeles că mai este timp până când se va termina ziua lui de lucru. În cap. 9, El spune ”Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis;” Deci, atât timp cât El mai este cu ei, ei nu au de ce să se teamă. Atât timp cât Isus este cu noi, chiar dacă ne stau în fața pericole, nici noi nu avem de ce să ne temem.

Explicând ucenicilor de ce trebuie să se ducă în Iudea, Isus folosește o frază metaforică zicând: ”Lazăr, prietenul nostru, doarme.” Este interesant să observăm că, de regulă, cel ce ascultă interpretează cuvântul în favoarea sa. Pentru că nu vroiau să se ducă în Iudea, ucenicii au interpretat această frază în mod literal spunând: ”Doamne, dacă doarme, are să se facă bine”. Ca să elimine confuzia și scuza pe care o invocase ucenicii, Isus le-a spus pe față: ”Lazăr a murit.” S-ar putea ca această frază sa-i fi șocat. Mai mult ca atât, Isus le spune că El se bucură că n-a fost acolo. Cu alte cuvinte, El zice că se bucură ca Lazăr a murit. Pe de asupra, El îi cheamă să se ducă la Lazăr, care era deja mort. Auzind acest lucru, Toma a înțeles că ei toți trebuie să moară. Deși într-un sens, el a înțeles greșit aceste cuvinte, în alt sens el totuși a avut dreptate. Toți ucenicii, fiecare la timpul său, mai devreme sau mai târziu, urmau să moară cu Isus.

2. Discuția cu Marta

Dacă ne uităm la cronologia evenimentelor, se pare că avem următorul tablou. Distanța dintre Betania și locul unde era Isus era aproximativ de o zi. Prin urmare, cel care i-a adus vestea lui Isus a călătorit o zi de la Betania până dincolo de Iordan. După aceea Isus a mai zăbovit două zile și apoi s-a dus la Betania, ceea ce înseamnă încă o zi. De ce este important acest lucru? Ioan ne spune că atunci când Isus a ajuns la Betania, Lazăr era mort de patru zile. Prin urmare, putem spune că Lazăr era deja mort sau a murit imediat cum lui Isus I s-a adus vestea despre el.

Nu știm exact cum, dar Marta a aflat că vine Isus și i-a ieșit imediat înainte. Tot aici apare un detaliu legat de Maria și anume că în timp ce Marta s-a dus în întâmpinarea lui Isus, Maria ședea în casă. Mai jos vom vedea că Maria plângea în casă. Majoritatea din cei care suferă de depresie, stau închiși în casă. Chiar dacă veniseră mulți prieteni ca s-o mângâie, adevărata mângâiere ea a primit-o atunci când a ieșit din casă, din locul plângerii, și a venit la Isus.

Primele cuvinte ale Martei sunt fie cuvinte de regret, fie chiar de reproș: ”Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” Este în natura noastră umană să dăm vina pe alții, atunci când ni se întâmplă vreo nenorocire, cu toate că de cele mai multe ori nu avem dreptate. Marta l-a învinuit pe Isus fără nici un temei. Chiar dacă Isus se pornea spre Betania imediat cum a primit vestea, oricum nu reușea să-l prindă pe Lazăr în viață. Partea bună este că Marta, chiar și în această stare apăsătoare, aparent fără nici o soluție, nu-și pierde credința în Isus. ”Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da…” Din ceea ce urmează, nu putem spune că ea credea că Isus îl va învia pe Lazăr din morți.

Cel mai important este faptul că moartea fratelui ei nu i-a distrus credința în Isus. Mai mult ca atât, discuția dintre ea și Isus despre înviere este importantă nu doar pentru ea, ci pentru toți credincioșii. Cuvintele lui Isus ”Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.” sunt de o valoare inestimabilă. Cine crede în Isus are viață veșnică. De aceea, el nu moare, ci trece de la viață la viață, de la o viață trecătoare la una eternă.

Când Isus a întrebat-o pe Marta dacă ea crede aceste lucruri, ea a dat unul din cele mai profunde și complete răspunsuri cu privire la Isus. Chiar dacă noi de multe ori, datorită pasajului din Luca, o vedem pe Marta ca fiind mai puțin spirituală decât Maria, iată ca aici Ioan ne-o prezintă aproape ca pe un apostol, ”cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Comparați cuvintele ei cu răspunsul lui Petru: ”Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

3. Discuția cu Maria

Marta a încercat s-o cheme și pe Maria la întâlnire cu Isus, dar fără ca să știe toată lumea. Știind că sunt mulți oaspeți în casă, ea probabil a vrut ca Maria să aibă posibilitatea să vorbească separat cu Isus. Pe baza cuvintelor Martei ”a venit Învățătorul” putem spune că ele se considerau ucenice ale lui Isus. Maria s-a sculat iute și s-a dus la El. Din păcate, întâlnirea n-a fost privată, pentru că toți au mers după ea. Când l-a văzut pe Isus, Maria i-a spus aceleași cuvinte de reproș pe care I le-a spus mai devreme Marta. Numai că la ea nu s-a văzut aceeași credință ca la Marta. Se pare că Maria era mult mai emotivă decât Marta.

Văzând cât de afectată este Maria, Isus îi pune o întrebare: Unde l-ați pus? Deși știa totul despre Lazăr, iată că le pune o întrebare, la care ne-am fi așteptat ca El să știe răspunsul și fără ca să-i întrebe. Dumnezeu deseori ne întreabă nu pentru că nu știe răspunsul, ci pentru că vrea ca noi să-l vociferăm. Răspunsul lor vino și vezi este ca un ecou al răspunsului lui Isus din cap. 1, veniți de vedeți. Ei l-au chemat pe Isus să meargă la mormânt, simbolul dramei și tragediei umane.

Cel mai scurt verset din Biblie este în versetul 35, Isus plângea. Spre deosebire de Maria și cei care plângeau în casă, Isus plângea fără glas. Ei boceau, El vărsa lacrimi.

4. Învierea lui Lazăr

La cererea lui Isus ca piatra să fie dată la o parte, Marta îi spune Doamne, miroase greu. Tot ce miroase urât, de regulă, este într-un loc ascuns și acoperit. Vrem ca slava lui Dumnezeu să se arate, dar nu vrem să dăm piatra la o parte ca să nu iasă mirosul urât afară. Este și aceasta o dilemă a vieții noastre. Fiecare are peștera lui unde își îngroapă lucrurile moarte, pe care apoi o acoperim cu o piatră mare ca nimeni să n-o poată da la o parte ca nu cumva mirosul urât să iasă afară.

Rugăciunea lui Isus este foarte relevantă. El se adresează Tatălui. Ceea ce face El este de fapt lucrarea Tatălui. El îi mulțumește Tatălui, de unde înțelegem că El s-a rugat mai înainte pentru învierea lui Lazăr. Rugăciunea Lui publică este scurtă. Nu știm cât de mult s-a rugat de unul singur, dar în public a spus doar două propoziții. Scopul rugăciunii Sale în public era ca cei din jur să creadă. Tot ce facem în public trebuie să fie marcat de acest gând, ca cei din jur să creadă. Se pare că rugăciunea Sa n-a fost rostită cu voce prea tare, deoarece mai jos vedem scris: după aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ”Lazăre, vino afară!” Sunt mai multe opinii de ce Isus a strigat cu voce tare. Cei mai mulți consideră că a făcut acest lucru nu pentru Lazăr care era înăuntru, ci pentru cei care erau afară ca ei să creadă. Cineva a mai zis că Isus l-a chemat pe Lazăr pe nume, pentru că altfel ar fi ieșit toți morții din acel cimitir.

Când Lazăr a ieșit afară, Isus i-a rugat pe cei din jur să-i scoată fășiile de pânză și ștergarul de pe cap. Este interesant că aceleași lucruri vor fi găsite și la învierea lui Isus, numai că acolo n-a fost nevoie ca cineva să-L dezlege pe Isus. Poate că din acest motiv, Ioan, când a intrat în mormânt și a văzut cum era făcut sul ștergarul a crezut că Isus a înviat. Un alt detaliu, observăm că atât piatra, cât și fășiile sunt înlăturate de oameni. Dumnezeu vrea ca noi să facem ceea ce depinde de noi și ceea ce este în puterile noastre. Pe de altă parte, cuvintele sunt pline și de o semnificație spirituală. Orice om născut din nou este ca o persoană care adusă la viață, dar care are nevoie să fie dezlegat ca să poată merge. Isus nu-i preocupat de efectul minunii Sale, ci de nevoia personală a lui Lazăr.

Cât n-ar fi de paradoxal, dar învierea lui Lazăr a apropiat și mai mult moartea lui Isus. Iată că nu-i nimic nou sub soare. Aparent cu gândul la neam și țară, preoții cei mai de seamă și fariseii au pus la cale să-L omoare pe Isus. Ne convingem a câta oară ca planurile Domnului de multe ori sunt o taină pentru noi. Un mare preot propune ca Isus să fie omorât pentru a salva țara și neamul, dar Dumnezeu folosește în mod providențial această hotărâre nedreaptă ca să salveze nu doar neamul lor, ci să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți, adică pe toți cei care L-au primit pe Isus și cred în numele Lui. De ce le-a fost frică n-au scăpat. Romanii i-au cucerit, le-au distrus Ierusalimul și Templul, care era locul lor sfânt. Se putea altfel? Nu știm. Una știm, vorba orbului, eram orbi, dar acum vedem, eram morți, dar am fost aduși la viața împreună cu Isus Hristos, care este învierea și viața.

Bis. Isus Salvatorul, 19.02.2012

Matei 13:51-52

Cineva spunea că dacă ai întrat într-un an nou, trebuie neapărat să-ți iei și o haină nouă. Fără îndoială că orice lucru nou aduce cu sine o anumită schimbare și bucurie. Majoritatea oamenilor intră în noul an cu noi speranțe și așteptări noi, deoarece anul nou este un bun prilej de înnoire a tot ceea ce ne dorim mai mult.

Este interesant că în Biblie cuvântul nou se întâlnește foarte des, în special, în Noul Testament. După cum se poate ușor observa, chiar în denumirea testamentului avem cuvântul nou. Dacă am face o scurtă trecere în revistă a celor mai cunoscute expresii, acestea ar fi următoarele: cântare nouă, poruncă nouă, învățătură nouă, plămădeală nouă, vin nou, burduf nou, haină nouă, făptură nouă, duh nou, nume nou, viață nouă, nou născut, omul cel nou, pământ nou și cer nou.

Cu toate acestea, aceeași Biblie ne spune prin înțeleptul Solomon că nu-i nimic nou sub soare: “Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.” (Eclesiastul 1:9-10).

Iar Domnul Isus spune că ”orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.” (Mt.13:52).

Fratele Valentin Popovici în poezia sa ”Anul Nou” spune următoarele cuvinte:

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

Se spune că romanii aveau un zeu numit Ianus. Era un zeu al porţilor şi al uşilor. Avea două feţe si era pus de ambele părţi ale uşii sau porţii, adică privea în ambele direcţii. De la numele Ianus se pare că îşi trage numele prima lună a anului ianuarie. De aici avem semnificația că la cumpăna dintre ani suntem pe un prag, de unde privim înapoi, dar totodată privim şi înainte.

După ce le prezintă învățătura despre Împărăția cerurilor prin cele șapte pilde, Isus, ca un bun învățător, la sfârșitul lecției le pune o întrebare ucenicilor: ați înțeles voi toate aceste lucruri? După întrebarea învățătorului vine răspunsul elevilor: Da, Doamne. Pe baza răspunsului lor, învățătorul le dă tema pentru acasă. Dacă ați însușit ceea ce trebuia de însușit, atunci mergeți și învățați-i și pe alții scoțând din bagajul vostru de cunoștințe și lucruri noi și lucruri vechi.

Sunt mulți comentatori care consideră că cele șapte pilde reprezintă istoria Bisericii sau, mai bine zis, planul lui Dumnezeu de a-și instaura Împărăția Sa. Prima pildă este Pilda Semănătorului, care pune accent pe răspândirea Cuvântului sau răspândirea Evangheliei. A doua pildă este Pilda Neghinei, care scoate în evidență problemele cu care te confrunți în procesul de creștere a seminței, una dintre care este împotrivirea care vine din partea Celui rău. A treia și a patra pildă vorbesc despre misterul creșterii, cum din ceva cu totul mic și nesemnificativ obții ceva cu un impact atât de mare încât depășește orice așteptare. A cincea și a șasea pildă vorbesc despre valoarea inestimabilă a Împărăției. Împărăția este comparată cu o comoară și un mărgăritar pentru care se merită să vinzi tot ce ai. Iar ultima pildă este Pildă Năvodului, care se referă la sfârșitul veacului, când Dumnezeu va despărți pe cei răi de cei buni.

După ce le tâlcuiește sau le explică trei din cele șapte pilde, Isus i-a întrebat pe ucenici dacă ei au înțeles toate lucrurile sau, am putea spune, toate pildele. În versetul 10 Isus le spune ucenicilor un lucru interesant: vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției, iar lor nu le-a fost dat.

Prin urmare, prima concluzie este că pentru Isus era foarte important ca ucenicii să înțeleagă tot ce le spune El. Spuneam într-o altă predică că pentru Isus era important ca ucenicii să înțeleagă nu doar ceea ce spune, ci și ceea ce face El. După ce le-a spălat picioarele, Isus îi întreabă pe ucenici: Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu?

A doua concluzie este că ucenicii, cum e și firesc pentru majoritatea studenților și elevilor, au dat repede un răspuns afirmativ fără ca să se pătrundă de importanța întrebării. Să nu mi-o luați în nume de rău, dar consider că majoritatea dintre noi suntem în această privință exact ca și ucenicii. Practic, ori de câte ori se pune o întrebare de la amvon, majoritatea răspund în mod mecanic zicând Amin!

Dați o singură pagină și uitați-vă la Matei 15:15-16, Petru a luat cuvântul, și I-a zis: ”Deslușește-ne pilda aceasta.” Isus a zis: ”Și voi tot fără pricepere sunteți? Nu înțelegeți… ” Mai dați o pagină la Matei 16:9-11, Tot nu înțelegeți? Cum nu înțelegeți că nu v-am spus de pâini? În Matei 17:12 apare fraza Ucenicii au înțeles atunci că le vorbise de Ioan Botezătorul.

Priceperea sau înțelegerea este un proces, care necesită timp și efort intelectual. Cuvântul a înțelege folosit aici în limba greacă înseamnă a pune toate laolaltă, a analiza, a reflecta, a judeca… Este interesant să observăm că după ce Isus și-a încheiat predica de pe munte, El spune următoarele cuvinte: De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată… iar pe cel care nu le face, Isus îl aseamănă cu un om nechibzuit. Deci, învățătura lui Isus cere judecată, chibzuință, cugetare, reflecție. Nu poți să te culci cu Biblia sub cap cerând ca Dumnezeu să ti-o bage în cap. Domnul îi spune lui Iosua să cugete asupra Cărții Legii zi și noapte, dacă vrea să izbutească în toate lucrările sale.

Dacă ne uităm în versetul următor, vedem că Isus a ridicat ștacheta pentru ucenici destul de sus. Spre surprinderea noastră și probabil a ucenicilor, El folosește un cuvânt care avea o conotație negativă. Este vorba de cuvântul cărturar, care era asociat cu fariseii, care la rândul lor erau cei mai mari dușmani ai Domnului Isus. Este, de fapt, singurul text în Evanghelie, când Isus folosește acest cuvânt pentru ucenicii Săi, ceea ce face interpretarea lui un pic mai dificilă.

Explicația, care mi se pare cea mai bună, este în baza textului din Matei 23. Pentru început vă rog să ne uităm la primele trei versete: Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Isus le arată ucenicilor atât partea bună a cărturarilor și a fariseilor, cât și partea rea. Partea bună era în învățătura lor, iar partea rea era în faptele lor. Cu alte cuvinte, El aruncă apa, dar păstrează copilul.

Tot în acest capitol în versetul 34, Isus folosește cuvântul cărturar în sens pozitiv și, totodată, ca și sinonim pentru cuvântul ucenici, De aceea, iată vă trimit prooroci, înțelepți și cărturari. Textul similar din Luca sună în felul următor: ”Le voi trimite prooroci și apostoli;” (Lc.11:49).

Deoarece cărturarii din vremea aceea și-au compromis chemarea și menirea, Isus le spune ucenicilor că ei trebuie să fie cărturari în adevăratul sens al cuvântului, ceea ce însemna că lor le revine sarcina să-i învețe pe oameni tot ce trebuie despre Împărăția cerurilor. Secretul acestui cărturar constă în faptul că el, în primul rând, a învățat, iar în al doilea rând, că el a învățat de la Isus. Este interesant că în limba greacă cuvântul ucenic provine de la cuvântul a învăța. În unele cântări mai vechi, noi foloseam cuvântul învățăcel sau învățăcei în loc de ucenic. Și mai interesant este că infinitivul verbului a învăța este matein. Numele Matei provine de la cuvântul a învăța sau ucenic. Un alt lucru interesant este că atât evanghelistul Marcu, cât și evanghelistul Luca, la momentul când Matei a fost chemat, folosesc numele Levi (comp. Mt.9:9 cu Mr.2:14 și Lc.5:27). Se pare că așa cum numele Simon a fost schimbat în Petru, tot astfel numele Levi a fost schimbat în Matei. Nu știm cine i l-a schimbat, dar ceea ce contează este semnificația numelui. Matei era și la propriu și la figurat un ucenic devotat și sârguincios, care ulterior a ajuns un cărturar în cel mai bun sens al cuvântului.

Una din sarcinile de loc ușoare ale cărturarului bun era să scoată din vistieria sa și lucruri noi, și lucruri vechi. Pe de-o parte, este înțeleasă dorința noastră de a fi o făptură nouă, de a avea un nou început, de a scăpa de trecutul păcătos sau așa cum se exprimă David în rugăciunea sa: Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic. Pe de altă parte, tendința noastră, pe alocuri exagerată, de a pune accentul doar pe lucruri noi ne face să fim mereu în căutarea unor noi experiențe, unor noi revelații și, astfel, devenim dependenți de tot ce este nou. Totodată, scăpăm din vedere lucrurile vechi, care de multe ori nu sunt mai rele decât cele noi. Ne rugăm duminică după duminică ca Dumnezeu să ne dea un nou început, să pună în noi un duh nou și statornic și uitam că El ne-a născut din nou și a făcut din noi copii de Dumnezeu. Nașterea din nou nu aruncă în lada de gunoi persoana și trupul pe care îl avem. Dumnezeu le transformă pe ambele și scoate ce este mai bun din ele. Dacă dați o pagină în urmă, în Matei 12:35, puteți citi următoarele cuvinte: Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.

Așa dar, Evanghelia conține în sine atât lucruri noi, cât și lucruri vechi. Isus spune în versetul 35: voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii. Noul Testament nu neagă Vechiul Testament. Noul Legământ este făcut în baza Vechiului Legământ. O cântare nouă nu poate anula o cântare mai veche. Avem, spre exemplu, o cântare frumoasă care spune: Pe un deal departe, sta o cruce veche… Voi iubi vechea, trista cruce, până ce sfârșesc viața umană, Eu voi sta lângă vechea cruce, Și-am s-o schimb cândva într-o coroană…

Profetul Ieremia vorbește despre cărările vechi: “Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”” (Ier.6:16)

Iar autorul epistolei către Evrei vorbește de calea cea nouă: “Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,…” (Evrei 10:19)

Așa dar, un ucenic trebuie să depună toată stăruința ca să învețe și să înțeleagă tot ce trebuie despre Împărăția cerurilor, și apoi, ca un bun cărturar sau gospodar, să scoată din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi, adică să accepte acest mister și paradox al vieții că toate-s noi şi vechi sunt toate. Un asemenea ucenic va aprecia tot ce este bun din lucrurile pe care i le-a dat Dumnezeu în trecut sau le-a moștenit de la înaintașii noștri, totodată va fi deschis pentru lucruri noi pe care Dumnezeu ni le va descoperi și le va aduce în viața noastră. Să ducem astfel o viață cumpătată sub călăuzirea Duhului Sfânt fiind mereu îndrumați de învățătura Domnului Isus până în ziua în care Cel ce șede pe scaunul de domnie va zice: „lată, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5).

08 ianuarie 2012, Bis. Isus Salvatorul

Deși este un pasaj bine cunoscut, ori de câte ori citesc istoria profetului Ilie sunt uimit de învățăturile pe care poți să le iei din viața acestui mare om al lui Dumnezeu. Ilie era nu doar un profet, el era un erou al credinței. Nimeni n-a făcut minunile pe care le-a făcut el. Nimeni n-a înviat pe cineva din morți până la Ilie. Nimeni, în afară de el, n-a avut curajul să-l înfrunte pe împăratul Ahab, pe soția sa Izabela, cât și pe cei 450 de prooroci ai lui Baal și 400 ai Astarteei. Și totuși, Ilie a fost un om ca și noi fiind supus acelorași slăbiciuni, înfrânt de îndoială și oboseală, frică și foame, descurajare și deprimare. Mă bucur că Biblia prezintă portretele eroilor săi așa cum ei sunt, fără ca să le retușeze. Pe vremurile când au fost scrise cărțile Sfintelor Scripturi programul ”photo shop” nu exista.

Aș vrea să ne uităm pe rând la patru persoane cheie din acest capitol, Ahab, Izabela, Ilie și Dumnezeu.

Ahab era sub o mare presiune după ce Ilie i-a ucis toți proorocii pe muntele Carmel. Neștiind ce să facă el se adresează după ajutor către Izabela. Nu-i nimic rău, ba chiar dimpotrivă este bine ca în momente de criză un soț să ceară sprijinul soției sale. Problema însă era în faptul că Izabela nu era o soție bună. Îmi place cum autorul cărții descrie căsătoria lui Ahab: Ahab, fiul lui Omri, a făcut rău înaintea Domnului, mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. Și ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, a mai luat de nevastă și pe Izabela…” (1Împ.16:30-31).

Izabela a luat situația sub controlul ei. Ea ca și cum i-ar fi spus lui Ahab, lasă că mă ocup eu de Ilie. Să vedem cine de data aceasta va ieși învingător. Este interesant că numele Izabela tradus înseamnă ”Cine este Domnul?”, iar Ilie înseamnă ”Domnul este Dumnezeul meu”. Așa dar, o avem pe Izabela împotriva lui Ilie sau altfel spus, celui care afirmă, că Domnul este Dumnezeul lui, îi este adresată întrebarea cine este Domnul tău?!

Izabela nu doar folosește cuvinte de amenințare, ci le pune într-un limbaj de parcă acest verdict ar veni din partea lui Dumnezeu. Uitați-vă spre exemplu la cuvintele pe care Dumnezeu le spune prin Moise lui Faraon: Dacă te mai ridici împotriva poporului meu… iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare…” (Ex.9:17-18). Este o intimidare și o amenințare clasică. A fost atât de bine formulată, încât Ilie, imediat cum a auzit aceste cuvinte, a rupt-o din loc ca să-și scape viața. El nu și-a dat seama că-i doar o simplă intimidare. Dacă Izabela nu s-ar fi temut de el, ea nu-i trimitea un sol, ci trimitea un grup de soldați fie ca să-l aresteze sau chiar să-l omoare. Fac aici o paranteză: mai târziu vom vedea un alt sol care vine la Ilie ca să-l îmbărbăteze. Prin urmare, diferența dintre solul Izabelei și solul Domnului este că unul vine să sperie, să intimideze și să amenințe, iar celălalt vine să mângâie, să hrănească și să îmbărbăteze. Un alt lucru care se vede aici, este că ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. In capitolul următor vedem cum Ben-Hadad, împăratul Siriei vine către casa lui Ahab, inclusiv către soția lui cu aceeași amenințare: ”De aceea, voi trimite mâine, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine…” (1Împ.20:6).

În acest context, ași vrea să vă amintesc de cuvintele remarcabile ale lui Isus: Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. …și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; Să învățam dar de la Isus și să fim întotdeauna solii lui Isus.

Înainte de a fi amenințat de Izabela, Ilie aleargă vreo 30 de km de la muntele Carmel până la Izreel, aproape cât este distanța unui maraton. Mai mult ca atât, el ajunge la Izreel înaintea lui Ahab, care mergea cu carul. Victoria de pe muntele Carmel l-a înaripat atât de mult încât nici carul împăratului nu putea să-l ajungă din urmă. În clipele acelea nu era nimeni mai puternic ca el în tot Israelul. Dar a fost de ajuns ca la urechile lui să ajungă cuvintele unei femei lipsită de orice scrupule morale ca bucuria și triumful lui Ilie să se transforme într-o întristare și un doliu.

De frică, a fugit din țară. Din Israel a plecat în Iuda. Mai mult ca atât, s-a dus în punctul cel mai de sud al împărăției lui Iuda, în Beer-Șeba. De fapt, s-a dus chiar mai departe de Beer-Șeba mergând o zi întreagă prin pustie. Biblia ne mai spune că el și-a lăsat slujitorul la Beer-Șeba. Oamenii descurajați sunt, de regulă, oameni singuratici. Trebuie să ținem cont de această tendință a naturii noastre umane. Atunci când suntem apăsați, de obicei vrem să fim singuri. Spre regret, acesta este cel mai rău lucru pe care îl putem face în asemenea situație. Nu uitați această lecție: sub ramurile disperării ale ienuperului din pustie este puțină umbră.

Cât n-ar fi de paradoxal, dar cel mai vulnerabil suntem în momentele când victoriile noastre încep să se transforme în amintiri frumoase. Alpiniștii știu că cel mai periculos lucru nu este să te urci pe munte, dar să te cobori de pe el. Victoria extraordinară de pe muntele Carmel, intrarea triumfală în Izreel înaintea împăratului explică foarte bine vulnerabilitatea lui Ilie. Energia sa fizică și emoțională era consumată. Trei ani și jumătate el a trăit ca un fugar. Era căutat și urmărit de toată securitatea împăratului, devenise dușmanul numărul unu al lui Ahab și a Izabelei. Ba dormea sub cerul liber în pustie, ba era adăpostit de o sărmană văduvă, care colac peste pupăză l-a învinuit că i-a omorât fiul.

Se părea că funia de care se ținea Ilie ajunsese la capăt. Este un proverb grecesc, care spune: ”vei rupe arcul, dacă îl vei ține tot timpul încordat.” Ilie era pe punctul de a-și rupe arcul. Incredibil, dar acest erou al credinței îi spune lui Dumnezeu: ”Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…” Autocompătimirea a pus stăpânire pe Ilie. Autocompătimirea este un sentiment destul de periculos. Acest sentiment cultivă în noi mentalitatea de victimă. De la autocompătimire trecem ușor la autovictimizare. Mai jos Ilie va spune: am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața! Deși este foarte ciudat, există o plăcere în a-ți linge rănile. Pericolul este și mai mare, deoarece din această stare poți ajunge la suicid. Cât n-ar fi de straniu, dar Biblia ne spune că Ilie dorea să moară.

Un alt lucru interesant este că Ilie face referință la strămoșii săi: ” căci nu sunt mai bun decât părinții mei.” Dar cine i-a spus lui Ilie că el trebuie să fii mai bun decât părinții săi?! Cine i-a stabilit aceste standarde?! Fii ceea ce Dumnezeu vrea ca tu să fii. Lasă-L pe El să-ți stabilească standardele și să-ți călăuzească pașii. El niciodată nu-ți va dori răul, ci dimpotrivă te va iubi și-ți va purta de grijă.

Flămând, însetat și istovit de cale, Ilie adoarme sub ienuper cu un singur gând, ca să nu se mai trezească. Însă, iată că a fost trezit, dar nu de solul Izabelei, care i-a vestit moartea, ci de îngerul Domnului, care a venit să-i salveze viața. Ascultați cuvintele lui: ”Scoală-te și mănâncă.” Nici o predică, nici o amenințare, nici un cuvânt de mustrare, nici măcar nu i-a zis să-ți fie rușine… Uite acolo pe pietre este o turtă proaspăt coaptă. Cine își mai amintește de hulubașii pe care ni-i cocea bunica când eram copii mici la țară, de mirosul ală de neuitat?! Imaginați-vă cum se simțea Ilie, ca după un stres infernal ca acesta să se trezească de mirosul unei turte coapte pe pietre?! După prima masă, Ilie se mai culcă odată. Apoi mai ia odată masă. Nu știm exact ce-a mâncat a doua oară, dar se pare că masă a fost mai bogată, poate a fost și o bucată de carne. Biblia ne spune că, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, Ilie a mers 40 de zile și 40 de nopți.

Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la muntele Horeb. În pustie, Dumnezeu nu i-a pus nici o întrebare, dar când a ajuns la munte l-a întrebat: Ce faci tu aici, Ilie? Pe de-o parte, Dumnezeu parcă i-ar spune lui Ilie că de fapt El l-a adus aici. Pe de altă parte, Dumnezeu parcă vrea să audă de la Ilie ce are de gând el să facă mai departe. În al treilea rând, vedem că și pe muntele Domnului noi avem tendința să ne ascundem în peșteri. La întrebarea pusă de Dumnezeu, Ilie spune o poezie pe care a alcătuit-o fie în pustie, fie de-a lungul acestor ani. În anii aceștia de singurătate lui Ilie i s-a creat impresia că el este singurul credincios, singura voce din partea lui Dumnezeu. Tot ce-a reținut el din lucrarea sa, este că el a fost plin de râvnă pentru Domnul. Spre marea noastră bucurie, Dumnezeu nici de data aceasta nu-i ține lecții de morală lui Ilie. El îi spune: ”Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Este cam întuneric în peșteră, ar trebui să ieși un pic la lumină, Ilie. Lasă toate gândurile întunecate, ieși afară din peșteră și îndreaptă-ți privirea spre mine. Descrierea felului în care Domnul s-a arătat lui Ilie este extraordinară. Biblia spune că înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, după vânt a venit un cutremur de pământ, după cutremur a venit un foc, dar Domnul nu era în nici unul din aceste fenomene pline de putere. Dacă citim cu atenție, vom vedea că Ilie până la venirea susurului blând și subțire nici n-a ieșit din peșteră. Prin urmare, nu fenomenele spectaculoase, tunetele și fulgerele, minunile și semnele l-au scos din depresie, ci un susur blând și subțire. Aceasta istorie este un mesaj foarte puternic pentru cei care azi pun un accent exagerat pe experiențe și revelații deosebite. (Vedeți niste concluzii relevante pe care le-am primit în timp ce pregăteam mesajul:  http://barzilaiendan.wordpress.com/2011/11/11/7294/#more-7294 )

Iată-l pe Ilie la gura peșterii cu fața acoperită de mantaua sa arsă de soare, pătată și roasă de locurile pustii prin care s-a adăpostit, spălată de ploaie și uscată de vânt. Stând așa Ilie aude a doua oară aceeași întrebare: ”Ce faci tu aici, Ilie?” Vedem cum Dumnezeu îi mai oferă o șansă de reabilitare lui Ilie. El, însă repetă din nou poezia pe care i-a mai spus-o odată lui Dumnezeu. Cât de mult ne asemănăm și noi cu Ilie. De câte ori rugăciunile noastre sunt ca o poezie pe care o repetăm din nou și din nou. Răspunsul lui Dumnezeu este extraordinar: ”Du-te, întoarce-te pe drumul tău…” Întrebarea adresată mai sus de Dumnezeu este plină de semnificație existențială. Este o întrebare pe care trebuie sa ni-o punem frecvent în viață, La fel sunt și cuvintele pe care Dumnezeu i le adresează lui Ilie. El îl trimite pe drumul său, de unde putem trage concluzia ca fiecare are un drum sau o misiune specială.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi spune lui Ilie că misiunea lui nu s-a încheiat, ea continuă. Sunt lucruri pe care el trebuie să le facă, pentru că ele, la rândul lor, fac parte din planurile lui Dumnezeu atât pentru Israel, cât și pentru popoarele din jur. Chiar dacă suna straniu ca Ilie trebuie să-l ungă pe împăratul Siriei, care era un dușman al Israelului, Dumnezeu în providența Sa divină avea un plan cu poporul Său și Hazael făcea parte din acest plan. Vedem că deciziile cu caracter politic, au fost totdeauna decizii grele și complicate. Domnul, printre altele, îi mai spune că sunt încă vreo șapte mii, care de asemenea și-au păstrat credincioșia. Un alt lucru important este că Dumnezeu i-a dat lui Ilie pe Elisei, care i-a fost nu doar o slugă, ci un coleg și un prieten, un profet, peste care el, într-o zi, își va arunca definitiv mantaua sa renumită. Așa dar, prin toate aceste încercări, Ilie a învățat să-și ațintească din nou privirea asupra Domnului Dumnezeului său, așa cum era de fapt și semnificația numele său…

13 noiembrie, 2011

1 Impăraţi 19

“1. Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii.

2. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: “Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.”

3. Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.

4. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: “Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”

5. S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: “Scoală-te şi mănâncă.”

6. El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou.

7. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: “Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”

8. El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

9. Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: “Ce faci tu aici, Ilie?”

10. El a răspuns: “Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”

11. Domnul i-a zis: “Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

12. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

13. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: “Ce faci tu aici, Ilie?”

14. El a răspuns: “Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.”

15. Domnul i-a zis: “Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

16. Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.

17. Şi se va întâmpla că, pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.

18. Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.”

19. Ilie a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el şi şi-a aruncat mantaua pe el.

20. Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie şi a zis: “Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi te voi urma.” Ilie i-a răspuns: “Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut.”

21. După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.”

25 octombrie 2011

—–
Un studiu important desfăşurat timp de şapte ani care a fost publicat într-un jurnal de masă pune sub semnul întrebării noţiunea seculară ce afirmă că homosexualii şi lesbienele nu-şi pot schimba orientarea sexuală.

Studiul de durată a urmărit 61 de subiecţi pe o perioadă între şase şi şapte ani şi a constatat, că 23 la sută din ei au declarat, că au realizat cu succes conversia de la o orientare homosexuală la una heterosexuală, iar alţi 30 la sută au declarat, că au atins o stare de castitate stabilă în comportament, în mod semnificativ ne mai identificându-se ca fiind de orientare gay. Douăzeci la sută dintre subiecţi au renunţat la efortul transformării şi au îmbrăţişat în continuare o identitate gay.

Acest studiu este considerat a fi primul de acest gen, adică unul care a monitorizat nişte persoane pe durata mai multor ani şi a monitorizat succesul sau eşecul lor. Studiul a monitorizat subiecţi care au luat parte în mod voluntar la lucrarea creştină Exodus International, cea mai mare slujire la nivel naţional în SUA dedicată exclusiv ajutorării homosexualilor.

Rezultatele parţiale ale studiului au fost emise în 2007 şi 2009, iar acum sunt publicate într-o revistă de specialitate. Astfel, autorii speră că această publicaţie îi va da mai multă credibilitate în faţa criticilor. Studiul este publicat în Jurnalul despre Sex şi Terapie Conjugală, volumul 37.

„Rezultatele pe care le-am obţinut în studiul nostru sugerează că schimbarea cu siguranţă nu este imposibilă, şi probabil nu este ceva nemaiîntâlnit” a declarat Stanton L. Jones, coautorul studiului, psiholog la Colegiul Wheaton, pentru Baptist Press. „Aceasta nu înseamnă că schimbarea este uşoară. Noi credem, că aceste rezultate trebuie să fie luate în considerare drept o modalitate de a respecta libertatea religioasa a indivizilor.”

Baptist Press a relatat despre concluziile anterioare, din 2007 şi 2009. Faptul că studiul a fost publicat într-un jurnal de specialitate este un lucru semnificativ, a declarat Jones.

„Aceasta înseamnă că metoda corespunde cerinţelor necesare unei lucrări ştiinţifice demnă de a fi luată în serios”, a spus Jones. „Criticii încă mai resping studiul. Ei spun:  „Ei bine, e doar un singur studiu” sau susţin, că nu a fost evaluat un eşantion suficient de mare. Dar cred că studiul reprezintă o provocare semnificativă pentru opiniile dominante referitor la acest subiect, mai ales dat fiind faptul că principalele organizaţii de sănătate mintală spun în voci alternante, că schimbarea de orientare sexuală este fie imposibilă, fie că schimbările de orientare sexuală sunt foarte puţin probabile.”

O declaraţie de pe site-ul Asociaţiei Americane de Psihiatrie (AAP) susţine că promovarea terapiei de schimbare, „contribuie la crearea unui climat negativ pentru persoanele lesbiene, gay şi bisexuale”.

„Toate organizaţiile naţionale importante de sănătate mintala au exprimat oficial îngrijorarea cu privire la terapiile care promovează modificarea orientării sexuale”, spune declaraţia AAP. „Până în prezent, nu a existat nici o cercetare ştiinţifică adecvată care demonstrează că terapia menită să schimbe orientarea sexuală … este inofensivă sau eficientă.”

Schimbarea atitudinilor la acest subiect nu este uşoară, a spus Jones. Povestiri despre oameni gay care au încercat, dar nu s-au schimbat, tind să atragă mai multă atenţie din partea mass-media, a spus el. De asemenea, a menţionat el, problema a devenit una de ordin politic. Atunci când procurorul general Eric Holder a anunţat în februarie că Departamentul de Justiţie nu va mai apăra Legea Protecţiei Căsătoriei, o parte a raţionamentului lui Holder s-a bazat pe faptul că există „un consens ştiinţific în creştere…, că orientarea sexuală este o caracteristică care nu poate fi schimbată.” Studiul realizat de Jones şi coautorul său Mark A. Yarhouse de la Universitatea Regent atentează în mod direct asupra acestui argument. „A admite că studiul este valabil înseamnă a ridica problema … schimbării politicilor [publice]”, a spus Jones. Studiul nu examinează de ce unii oameni au mai mult succes în schimbarea orientării lor decât alţii. „Nu putem răspunde la aceasta”, a spus Jones.

Unii critici spun că studiul a fost deficitar, deoarece nu a înregistrat răspunsurile fizice ale subiecţilor la stimuli sexuali. În unele cercuri ştiinţifice, aceasta se face prin plasarea în faţa subiecţilor a unor imagini pornografice, şi fie se monitorizează răspunsul fizic, fie se monitorizează răspunsul creierului faţă de acest stimulent. Dar un astfel de test, a spus Jones, ar fi fost împotriva a ceea ce se străduieşte să obţină Exodul – puritatea sexuală atât în ​​gândire, cât şi în practică.

„Creştinii şi alţii care caută schimbarea bazată pe un cod moral nu privesc la aceasta ca la un experiment inocent”, a spus Jones. „… Oamenii care sunt în curs de schimbare, nu doresc să se expună la pornografie homosexuală ca la o metodă prin care s-ar determina, dacă aceştia s-au schimbat sau nu.”

Jones şi Yarhouse sunt precauţi în ce priveşte previziunea unei rate de succes bazate pe studiul lor. De exemplu, spun ei, ar fi greşit să afirmăm, că 23 la sută din oameni îşi pot schimba orientarea lor, doar pentru că la 23 la sută din oamenii din cadrul acestui studiu le-a reuşit asta. Cu toate acestea, spun ei, studiul arată că schimbarea este posibilă.

„Ştiu persoane care au fost căsătorite de 20-30 de ani după părăsirea comunităţii homosexualilor”, a spus Jones. „Afirmaţia, că nimeni nu s-a schimbat niciodată, nu este justificată nici de studiul nostru, nici de alte cazuri semnificative existente.”

—–
Michael Foust este editor asociat al Baptist Press. Aflaţi mai multe despre studiul respectiv la ExGayStudy.org.

Puteti citi întreg studiul la http://www.tandf.co.uk/journals/authors/usmtauth.as.

Regardless of our views on these subjects, the Parliamentary Assembly’s decision to take action against “child pornography” and “violent and extreme pornography” is a very important one. By adopting those two resolutions and recommendations, we will send a clear message to all member states that such vice has no place in our societies.

I should like the first two sentences of Mr Conde Bajén’s report to be sent to every member of parliament in Europe. Let us listen again to these words: “Child abuse images are not just images…one must never forget that behind every image, there is at least one child who has been sexually abused in real life.”

The Internet has been the most spectacular communications development of the past 10 years, but, as the report states, the Internet can also be misused, for example, by circulating indecent child abuse images. That is why it is so important to put in place laws and regulations with stringent penalties in order to combat the creation, distribution and simple possession of such material.

I was glad to see that the resolution recommends: “All member states should be ready to apply the most far-reaching measures to fight the production, dissemination and consultation of child abuse images, including the blocking of websites containing illegal contents wherever required and appropriate.” It underlines the Parliamentary Assembly’s desire to protect society, particularly children, from exposure to such material to which access can no longer be reliably controlled through existing legislation, and which may encourage interest in violent and perverse sexual activity.

The report also mentions the wide disparity in the national laws of Council of Europe member states. Differences between national laws may create loopholes that can be exploited by producers, distributors and collectors of child abuse images. It is also important to keep in mind that poor countries are attractive targets for sex tourism and human trafficking, so international co-operation is essential if there is to be effective action against the production and distribution of such material.

Our children deserve a much better future. Let us do everything we can to offer them the best possible future.

I congratulate Mr Kox on presenting a good and comprehensive report. Unlike the situation in the Moldovan Parliament, I have had a rare opportunity to congratulate a member of the Group of the Unified European Left. I should like to congratulate the PNC on the proposal to grant it Partner for Democracy status. It will be the second institution to be granted that status after the Moroccan Parliament earlier this year. It is very encouraging to hear that the Israeli Parliament supports the request.

Taking note of the strong commitment expressed by the PNC in the request that was sent to our Assembly, I should like to stress the need for strong involvement by the Palestinian authorities in the process of reform to strengthen democracy, the rule of law and respect for human rights and fundamental freedoms in the Palestinian Territories. One of the main reasons for strengthening those fundamental rights is the need to ensure complete respect for freedom of conscience, of religion and of belief, including the right to change one’s religion, and to guarantee freedom of association and of peaceful assembly.

It is an extraordinary challenge to achieve full respect for religious freedom in the birthplace of the Abrahamic religions. I am firmly convinced, however, that it is worth pursuing that goal and I hope that Partner for Democracy status will be a strong motivation to move in that direction. Peaceful co-existence by people of all faiths and religions, including the minority religious groups, in the very centre of three major religions is the key to peace in the Middle East. A prayer in the book of “Psalms” urges us to “pray for the peace of Jerusalem”. If we take that in a much broader sense, we realise that peace in the Middle East should be one of the highest goals for the world today.

In conclusion, I call on the PNC to be open and to address all the issues that I have mentioned, including those listed in the draft resolution, to ensure full implementation of assumed political commitments. About 10 days ago, I visited Israel, including the West Bank, and I noticed a longing desire for peace and well-being among ordinary people. In the next two years, it is crucial that we promote deep political and legal reform, including reform to ensure full respect for freedom of conscience and religion. Whatever the challenges and difficulties, I believe that there is hope and a future for the people of the Middle East. I look forward to a successful and efficient partnership between the PNC and the Parliamentary Assembly of the Council of Europe.

(mai jos este replica Dlui Kox)
Mr KOX (Netherlands) – I shall begin with our colleague, Mr Ghiletchi, from Moldova. The report gave him the opportunity for the first time to compliment a member of the UEL. If it is of any use, at least for him, I hope that that will be the beginning of a new tradition.